Noi şi accesul la Marea Poezie

Motto: „Viaţa fără marea poezie,

             Ar fi mult mai cenuşie”   Dorin C.

                                                    Noi şi destinul marii poezii

    Emoţiile au, se pare, o influenţă determinantă asupra existenţei noastre. O ştim şi noi, dar continuăm să cădem în capcanele informaţionale ale vieţii de fiecare zi.

    Care este cea mai probabilă reacţie, atunci când, de exemplu, cineva ne solicită opinia personală privind valoarea poeziei lui Marin Sorescu? Nu stăm prea mult pe gânduri: deschidem o pagină de internet şi găsim opiniile, mai mult sau mai puţin autorizate, mai
mult sau mai puţin corecte, ale altora. Opinii reci şi indiferente, opinii care
îi prezintă la fel pe toţi: s-a născut..., a scris..., a murit...

    Reacţia aceasta, de tip „Copy – Paste”, a ajuns să ni se pară una normală şi de bun-gust cultural. Se pare însă că de aici până la a deveni nişte „apreciaţi semidocţi”, nu mai este decât un pas. Obţinem astfel „hrana” spirituală pe care am căutat-o – „inodoră, incoloră
şi insipidă”.

    Unde mai descoperim astfel, adevărata bucurie a lecturii, unde mai trăim frumoasele şi profundele emoţii pe care le poate provoca marea poezie?

    Dar să revenim la creaţia poetică soresciană. Noi credem numai în contactul direct cu opera unui scriitor - numai lectura directă, iar nu cea mediată, ne oferă şansa accesului veritabil la
tezaurul de umor al acestui mare poet. După ce ai citit doar câteva dintre poeziile soresciene, ai şansa să îţi doreşti să te bucuri de lectura întregii lui opere. Mărturisesc că am învăţat astfel, să-mi înţeleg mai bine viaţa şi să mi-o fac mai frumoasă!

    Cred că nu greşesc, afirmând că marea poezie are calitatea de a ne învăţa să descoperim farmecul şi poezia vieţii noastre cotidiene. Uniii sunt însă rezervaţi în a crede că marea poezie:
a lui Eminescu, Blaga, Arghezi, Stănescu, sau Sorescu, mai are acelaşi impact,
decât atunci când a fost creată, asupra vieţii spirituale contemporane. Noi vrem să-i contrazicem şi să afirmăm că, pentru sănătatea noastră spirituală, este preferabil „Să ne adăpăm mereu de la izvoarele culturii naţionale”.

    Încercăm uneori ca viaţa noastră să devină mai raţională şi cu mai puţine emoţii. Dar nu întotdeauna ceea ce este simplu, este şi benefic pentru formarea noastră spirituală. S-ar crede că este mai eficient pentru noi, să ne menajăm resursele intelectuale şi de sensibilitate, decât să intrăm într-o librărie, să răsfoim o carte bună şi apoi să păstrăm în suflet cele citite.

    Care ar mai fi atunci destinul pe termen lung, al marii poezii? Din fericire, omul nu se mulţumeşte niciodată cu ceea ce are şi, în consecinţă, dezbaterea despre marea poezie, va rămâne mereu un „Lung prilej de vorbe şi de ipoteze” (George Topârceanu).

    Este semnificativă, în acest sens, şi opinia din anul 1968, a poetului Marin Sorescu: „Nu cred că scriitorul trebuie să dispară din conştiinţa poporului său. Această existenţă mi-o urez şi v-o urez şi vouă.”

    Reghin, 01.03.2016                    Dorin Cremene