EducatiaAzi: Prietenie versus agresivitate

                                                               Atunci când ...

* Atunci când ... Descoperim că am pierdut ceea ce aveam mai scump:

prietenia şi stima persoanelor apropiate nouă - iar prin formele agresive de
comunicare şi relaţionare, pe care am preferat să le adoptăm, afectăm în mod
grav conduita noastră cotidiană;

* Atunci când ... Constatăm că imaginea de sine are de suferit în mod
dramatic, din cauza agresivităţii şi a neimplicării noastre sociale;

* Atunci când ... Recunoaştem cu surprindere, că relaţiile noastre sociale
au de suferit pe termen mediu şi lung, din cauza dorinţelor noastre absurde de
dominare;

* Atunci când ... În mod paradoxal, în loc să ne facă viaţa mai uşoară, Tăcerile
şi Renunţările noastre, devin Complicităţile noastre, la încurajarea diverselor
forme de agresivitate cotidiană;

* Atunci când ... Ajungem la concluzia tristă că: spiritul de conservare prost înţeles şi indiferenţa noastră cronică - în faţa abuzurilor emoţionale cotidiene, ne afectează grav calitatea deciziilor morale şi profesionale de fiecare zi;

* Atunci când ... Preferăm să ridicăm, prin proprie voinţă, „Ziduri” de tăcere,
resemnare, agresivitate şi neimplicare socială, „Ne merităm soarta”;

* Atunci când ... Ne este teamă să reacţionăm la: Minciună, Agresivitate,
... şi să empatizăm cu Suferinţele Morale ale semenilor noştri – aceste temeri
vor sfârşi prin a ne marca în mod tragic existenţa ... 

*  Vom descoperi astfel că ... Atunci şi numai atunci ... Ne vom pierde prietenii, şi ne vom pierde speranţele într-o Lume mai Bună!

     Dar, eu, prietenul vostru, Dorin C., îmi păstrez, vie şi nealterată, Speranţa
că din relaţiile de prietenie şi din aspiraţiile noastre spre profesionalim şi
moralitate, vor rezulta şi soluţii viabile – soluţii care să atenueze aceste
suferinţe morale!

                    Dorin Cremene                                     Reghin, 16 dec. 2017

Lungul drum dela Monolog la Dialog

Performanţă şi Profesionalism 2017

     Unii dintre noi, încearcă toată viaţa să devină mai performanţi şi mai buni profesionişti, mai conştienţi de ceea se se întâmplă cu viaţa lor. Există însă şi unele probleme comportamentale, unele obişnuinţe, ce pot duce în derizoriu aceste eforturi ale celor cărora le pasă de dezvoltarea lor personală. Una dintre aceste vulnerabilităţi ar fi, în opinia noastră: o agresivitate verbală ce nu poate fi ţinută sub control. Un remarcabil om de stat francez, Alexandre de Marenches, era, prin anii 1970, de părere că regula de bază a managerului performant, ar fi următoarea: „Nu ridicaţi niciodată tonul, pentru că autoritatea nu este o problemă de decibeli.”Sunt şi eu de aceeaşi părere: „Agresivitatea verbală cronică, exprimă numai neputinţa noastră de a controla problemele vieţii, incapacitatea de a purta un dialog civilizat, cu interlocutorul nostru.” Care vor fi consecinţele imediate şi pe termen lung, ale acestui mod eronat de a aborda comunicarea interpersonală?  - Apariţia unor afecţiuni, despre care nu ar trebui să ne mirăm că ne afectează viaţa, a noastră şi a celor apropiaţi nouă: afecţiuni cardiace ce pot merge până la infarctul miocardic, accidente vasculare cerebrale, depresie, accidente auto provocate de dialogul agresiv cu cel de la volan... Pentru toate aceste situaţii tragice, aş putea da nenumărate exemple din „Arhiva proprie de amintiri”, cu persoane agresive din viaţa mea, dar nu cred că, aici şi acum, este necesar acest lucru. P.S. Sunt un om de cultură reghinean, pasionat pentru întrega viaţă de: psihologie, management de calitate, istorie, matematică şi dezvoltare personală.

    Bibliografie ultra-selectivă: 1. Cum ne purtăm cu personalităţile dificile (anxiosul, paranoicul, histrionicul, obsesionalul, narcisistul, schizoidul, depresivul, dependentul, evitantul), Francois Lelord şi Chiristophe Andre,Editura Trei, 1998; 2. Agresivitatea pasivă, Tim Murphy şi Loriann Hoff Oberlin, Editura Trei, 2007; 3. Antrenează-ţi mintea, modelează-ţi creierul, Sharon Begley, Editura Curtea Veche, 2010; 4. Trucuri ale minţii, Derren Brown, Editura Curtea Veche, 2010; 5. Descoperă-ţi elementul (Cum să-ţi afli talentele şi pasiunile şi cum să-ţi transformi viaţa), Ken Robinson, Editura Publica, 2014.

28 nov. 2017  prof. Dorin Cremene

 ..

EducatiaAzi: Suferinţe contemporane ale descentralizării decizionale

Motto: „Cel care nu pune întrebări,
nu va învăţa niciodată nimic”

(Motto-ul este inspirat din lectura cărţii „Cercul mincinoşilor – Cele mai frumoase poveşti filozofice din lumea întreagă”, de Jean-Claude Carriere)

Suferinţe contemporane ale descentralizării decizionale

     Oare am ajuns să trăim într-o lume guvernată de prea multă impredictibiltate şi frecvente decizii eronate? De ce oare educaţia a ajuns să ia forme aşa de curioase şi uneori aberante? În mod paradoxal, se fac prea multe tentative ca valorile morale de ieri, să fie demolate azi? Într-un absurd efort de adaptare, se încercă oare mascarea lipsei de profesionalism, prin inventarea de proceduri ridicole şi lipsite de orice valoare?  Cerinţa obsesivă şi chiar maladivă, de a pune cât mai multe hârtii în dosare noastre curente, cu acte pe care trebuie un dascăl să le împrospăteze în fiecare an, a reuşit în final să deturneze  educatorul de la misiunea sa educativă de bază? Regulii absurde, care ne sugerează că: „Nu ne interesează ce faci tu la clasă, atâta timp cât dosarul tău de Dezvoltare Personală este suprasaturat cu hărtii justificative!”, noi îi răspundem:
„Consecinţa preocupării pentru cât mai multe hârtii, va avea un singur rezultat – va trece viaţa pe lângă noi şi vom deveni doar nişte bieţi simulanţi ai actului educaţional!”. În acest sens, am urmărit cu interes interviul realizat la TVR1, cu remarcabilului prof. univ., psihologul clujean, d-l Mircea Miclea (fost ministru al Educaţiei). Acesta ne-a adus aminte, acelora dintre noi, care mai sunt  interesaţi de mai-binele educaţiei româneşti, că preferinţa cu accente paranoice, pentru legile Centralismul Decizional în Educaţie, nu poate decât să dăuneze eforturilor noastre de schimbare şi modernizare didactică. Selecţia centralizată a managerilor şcolari, precum şi a
întregului personal didactic, nu poate decât să dăuneze eforturilor unei minorităţi reformatoare, care încearcă în zadar să propună un alt remediu al acestei boli profesionale cronice – descentralizarea efectivă şi selecţia pe plan local a adevăratelor valori din educaţie. Cine poate evalua cu un grad mai mare de obiectivitate, calităţile de bun dascăl, ale unui bun profesionist din educaţie? Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean, sau „Evaluatorii Reali” din unitatea şcolară, unde acesta îşi desfăşoară activitatea, adică: elevii, părinţii, comunitatea? Considerăm  că numai aceşti decidenţi-locali vor reuşi să facă o evaluare corectă şi în timp real a celor care merită să fie încurajaţi să rămână în Sistem. În opinia noastră doar aceşti evaluatori-locali, au competenţa necesară pentru a face o selecţie corectă şi obiectivă, doar aceşti decidenţi au informaţiile necesare pentru  a stabili cine merită şi cine nu, să mai fie
păstrat în activitate, pentru următorii ani. Efectele perverse ale abordării centralizate a selecţiei personalului din învăţământ şi ale birocraţiei accentuate de Sistem, nu se vor lăsa aşteptate. Consecinţe previzibile ale acestui fenomen: se va amplifica în mod semnificativ numărul celor obedienţi şi resemnaţi, va creşte numărul celor pentru care dezvoltarea personală a devenit un vis irealizabil. Dascălul obligat să fie mereu atent la numărul mare de hârtii care i se cer, va constata că nu mai are timp suficient pentru viaţa de familie, că nu mai reuşeşte să asimileze în timp util, informaţia profesională absolut necesară pentru a reuşi să facă o educaţie modernă, că nu mai reuşeşte să devină un dascăl competent şi pasionat de meseria sa. Ce se schimbă totuşi în viaţa lui, şi ajunge să ia proporţii monstruoase - doar numărul hârtiilor pe care trebuie să le pună la dosar. Va deveni astfel: „Un bun colecţionar de hârtii inutile” şi „Un remarcabil dascăl aflat permanent în criză de idei”. Ce-i mai rămâne oare de făcut elevului, după ce ia act de aceste condiţii dificile de realizare a actului educativ? Ce-i mai rămâne oare de făcut dascălului care nu acceptă această stare de lucruri? Care ar putea fi reacţia comunitară raţională, la aceste provocări? De ce nu există încă o preocupare coerentă a comunităţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă educaţia românescă contemporană? Există situaţii care să favorizeze o reacţia fermă a „actorilor” implicaţi în procesul educaţional, interesaţi efectiv de ceea ce se întâmplă cu ei? Consecinţe previzibile ale acestui autoritarism decizional din educaţia românească? Elevul va fi obligat să aleagă şi alte forme de dezvoltare personală: să pună accent pe autoeducaţie să-şi caute şi alte modele cognitiv-comportamentale în afara şcolii. Mai grav este când acesta va constata cu durere, că el şi familia lui nu se vor putea realiza decât prin emigrare. Îndrăznesc să afirm, în acest sens, că emigraţia românească masivă a ultimilor ani, este accentuată în mare măsură de metodele noastre depăşite de educaţie. Printre principale cauze ale acestor stări de lucruri? Se află şi dorinţa maladivă de control absolut, a acelora care deţin puterea de decizie şi care fac regulile în educaţie. Aceste ambiţii, care frizează absurdul, nu pot decât să inducă în prea multe cazuri, un comportament aberant al decidenţilor şi actorilor din Sistemul de Educaţie. Ce aşteptări şi ce speranţe mai poate avea o minoritatea alcătuită din cei care au găsit răspunsuri la aceste întrebări, dar nu-i ascultă nimeni? Care sunt aşteptările dascălilor cu idei? Doar constituirea în anii următori a unei „Mase Critice” a reformatorilor de Sistem Educaţional, care să aibă puterea de a schimba ceea ce pare azi de neschimbat. Azi aceste aşteptări par o utopie, dar mai există speranţe că „Vocea Raţiunii” va fi, până la urmă, ascultată de cei care fac parte din Legislativul 2017. De aceea sper şi eu, alături de d-l prof. univ. dr.,Mircea Miclea, că împotriva derapajelor unei centralizări excesive şi maladive, se poate lupta doar aplicarea consecventă a principiilor descentralizării şi prin transparentizarea proiectelor educative de orice fel. 

      Dorin Cremene

P. S.  Idei pe care îmi propun să le includ în viitoarele mele eseuri consacrate dilemelor descentralizării efective:

·    De la cultura organizaţiei şcolare la cultura comunitară;

·       Suferinţele şi speranţele descentralizării ;

·       Centralismul decizional şi disoluţia creativităţii de grup educaţional ;

·       Descentralizarea şi eliberarea energiilor comunitare;

                           Reghin, 26 sept. 2017    

EducatiaAzi: Informaţie şi demnitate 2017

Informaţie şi demnitate 2017

      În fiecare dintre noi, coexistă un om care acceptă starea de fapt existentă şi un altul care încearcă să schimbe ceea ce el consideră că trebuie reevaluat. Dar, aşa cum mereu ne dă lecţii istoria, acceptarea are tendinţa să conserve «ceea ce este», încetinind ritmul necesarelor restructurări şi reevaluări. Se pare însă că nu vom putea deveni mai buni şi mai puternici, decât dacă vom avea curajul să spunem adevărul, indiferent de potenţialele consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung. Ne exprimăm astfel preţuirea şi respectul nostru, pentru persoanele sau grupurile de oameni curajoşi, care îndrăznesc să spună «Nu!», atunci când ei consideră că acest lucru este necesar, pentru revigorarea valorilor noastre morale. Pentru unii dintre noi, starea normală de a fi, este neliniştea creatoare şi dorinţa de a răspunde în mod adecvat la provocările existenţiale cu care ne confruntăm.  Fără a deveni paranoici cu orice preţ, noi putem să ne exersăm logica şi inteligenţa emoţională, căutând informaţiile care se ascund în spatele aparenţelor. Am încercat, în acest sens, să înţelegem deciziile «Ciobanului Mioritic», la aflarea informaţiilor despre ceea ce-i pregătesc  partenerii săi de ciobănie: «Ciobanul Ungurean şi Ciobanul Vrâncean». Regretăm managementul lui defectuos, în gestionarea acestui conflict pastoral! Suntem contrariaţi, împreună cu «Oiţa Năzdrăvană», că informaţiile acestui «agent acoperit, în blană de oaie», nu au fost altfel valorificate, au fost parţial ignorate şi duse în derizoriu! Constatăm astfel că: «degeaba primeşti informaţii de valoare la momentul potrivit, dacă nu ai nici curajut şi nici capacitatea să le valorifici în mod adecvat ». Un alt exemplu de management defectuos, ar fi şi acela care rezultă, după opinia noastră, din acţiunea Meşterului Manole, descoperită de noi în balada Monastirea Argeşului. Iată, pe scurt, oamenii şi faptele lor, evaluaţi în urma lecturii acestei balade. Meşterul Manole şi oamenii săi, primesc de la domnitorul lor, Radu Negru, misiunea să realizeze ceea ce nu reuşiseră cei dinaintea lor – edificarea unei mănăstiri, «Pe Argeş în jos». Viziunea (visul) lui Manole: edificiul va putea fi finalizat numai în urma unui sacrificiu uman – «Cea-ntâi soţioară, Cea-ntâi surioară, … Pe ea s-o jertfim, În zid s-o zidim». Ana este astfel sacrificată, construcţia este ridicată, dar … domnitorul nu-şi mai ţine promisiunea iniţială. Această promisiune iniţială era: «Că v-oi da averi, V-oi face boieri…», dar ea se transformă în decizia lui finală, la recepţia edificiului : «Domnu-i asculta, Şi pe gânduri sta, Apoi poroncea, Schelele să strice, Scări să le ridice, Iar pe cei zidari, Zece meşteri mari, Să mi-i părăsească, Ca să putrezească, Colo pe grindiş, Sus pe coperiş…». [citate din balada Monastirea Argeşului, pag. 193-203, POEZII POPULARE ALE ROMÂNILOR - culegere de balade şi legende de Vasile Alecsandri, Editura Minerva,1982]. Am înţeles şi din acţiunea acestei balade, cât de puţin a contat şi cât de puţin mai contează uneori, omul şi valorile create de el, pentru cei care au misiunea să-şi evalueze semenii. Creatorii de valori din toate timpurile, nu au renunţat însă la misiunea lor – au mers mai departe pe un drum, nici uşor, şi nici presărat cu recunoaşteri şi recompense materiale efemere. Considerăm că, în contextul atitudinal creat şi de realizările înaintaşilor noştri, nu ar trebui să ne mai mire nimic din ceea ce ni se întâmplă şi nouă azi. În încercarea de a evalua obiectiv, atât faptele înaintaşilor noştri, cât şi pe ale noastre, am ajuns la o concluzie: pentru salvarea sănătăţii noastre morale, ar fi probabil necesar să existe şi «Momente  Astrale» în viaţa fiecăruia dintre noi – momente în care să avem curajul şi demnitatea să credem că există şi alte soluţii existenţiale, decât resemnarea şi supunerea necondiţionată!

      25 iunie 2017     Dorin Cremene 

   

  

  

  

      

  

  

  

    

  

    

Violenţă şi agresivitate şcolară

Violenţă şi agresivitate şcolară 

    Violenţa şi agresivitatea bat tot mai insistent şi mai divers la porţile şcolilor noastre. Din acest motiv, un dascăl competent şi interesat de un răspuns adecvat situaţiei, va căuta prin metode specifice, soluţii rezonabile la problemele create de acest fenomen, tot mai răspândit în şcolile din România şi care poate afecta profund rezultatele educaţiei şcolare, la orice nivel de învăţământ. În ce condiţii devine un elev violent, ce forme de manifestare poate lua violenţa lui în şcoală, în ce măsură mediul familial accentuează şi încurajează manifestările de violenţă ale copilului, caracteristicile violenţei individuale şi de grup, contribuţia
mass-media la încurajarea manifestărilor de violenţă din şcoală, care sunt cauzele şi factorii determinanţi ai comportamentului agresiv (atât al elevului cât şi al dascălului său), ce metode şi strategii viabile şi coerente, pot fi aplicate pentru prevenirea şi combaterea agresivităţii şi a actelor de violenţă din mediul şcolar? Răspunsuri adecvate situaţiilor concrete cu care ne
confruntăm, nu vom putea găsi decât făcând apel la o necesară, Bază Naţională de Date (de preferinţă virtuală) sau existentă în unitatea de învăţământ, din care să putem extrage Exemple de Bună Practică, cu care să ne putem fundamenta deciziile necesare pentru remedierea situaţiei conflictuale create de manifestările de violenţă şi agresivitate întâlnite de noi, actorii din sistemul de educaţie. Viaţa Şcolii Româneşti de azi, ne demonstrează mereu prin exemple concrete, că dacă şcoala, familia şi societatea nu-şi vor reconsidera şi reconstrui metodele
educative de combatere a violenţei din mediul şcolar, vom asista tot mai neputincioşi şi lipsiţi de reacţii profesioniste, la escaladarea violenţei şcolare şi extraşcolare, cu repercursiuni grave asupra sănătăţii mentale şi distorsionarea personalităţii în formare a elevilor noştri. Fenomenul este de secole, cunoscut
şi studiat în profunzime de psihologi, medici şi sociologi, dar mediul şcolar românesc mai are încă multe de învăţat până să înţeleagă şi să asimileze metode moderne şi eficiente de influenţare în bine atât a comportamentului copilului cât şi al dascălului său. Educaţia şcolară românească, nu poate fi decât formală şi ipocrită, atunci când încearcă să mascheze lipsa de acţiuni concrete şi profesioniste, prin statistici şi proiecte abstracte, care menţin aceeaşi stare de lucruri. Dar cum să descoperim soluţii la o problemă care îşi schimbă atât de frecvent datele şi formele de manifestare, fără o preocupare de fiecare zi şi fără să facem apel la impresionanta serie de cărţi de psihologie şi psihiatrie, de care dispunem, dacă suntem interesaţi?! O soluţie posibilă şi la îndemâna oricăruia dintre noi? Pasiune şi competenţă în descoperirea şi aprofundarea luminilor şi umbrelor din viaţa noastră, în asimilarea a ceea ce, secole de căutări în domeniul educaţiei încearcă să ne transmită! Ca să poţi schimba ceva, trebuie mai întâi să cunoşti. Încă de acum 2000 de ani, în educaţie apăruse dictonul: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, dicton care a rămas valabil şi azi. Dacă ne-am putea conştientiza şi explicita stările de frustrare, agresivitate şi violenţă cu care ne confruntăm zilnic, am face un mare pas înainte, pentru atenuarea acestor stări. Copilul nostru este deacord şi cu proverbul „Ce ţie nu-ţi place,
altuia nu-i face” – o altă „cărămidă” adăugată la construcţia noastră de diminuarea a agresivităţii. „Număraţi până la 10, înainte de a vă exprima nemulţumirea”, „Faceţi exerciţii de a vedea mereu partea plină a paharului” - sunt alte comenzi şi soluţii simple, la îndemâna oricui, de ameliorarea
stărilor emoţionale negative. Dascălul ar fi mult mai respectat şi mai iubit, dacă ar avea puterea de a fi sincer şi curajul de a fi mai apropiat de elevii săi, dacă ar putea da exemple semnificative din propria sa copilărie, privind erorile, suferinţele, frustrările şi speranţele prin care trecem fiecare la această vârstă, în căutarea propriei identităţi. Pentru a putea corecta în timp util tulburările de comportament, ivite la unii dintre elevii săi, un bun
dascăl ar trebui să aprofundeze şi noţiunile de bază ale psihologiei şi psihiatriei. Ce metode educative să abordăm în cazul unui copil hiperactiv, al unui copil cu
manifestări histrionice, narcisiste sau depresive,... sunt întrebări la care avem datoria să căutam răspunsuri.

                    Dorin Cremene

Algoritmica emoţiilor 2017

ALGORITMICA  EMOŢIILOR

    Se pare că, gândirea algoritmică a fost, este şi va fi, o componentă de bază a comportamentului nostru cotidian. Algoritmica este, până la urmă, una dintre sursele deciziilor raţionale la diversele situaţii problematice cu care ne confruntăm zilnic. Unde, în matematică, este necesar să preferăm o astfel de abordare? Mulţimea de operaţii matematice elementare: algoritmul împărţirii a două numere naturale, cel de extragere a rădăcinii pătrate dintr-un număr raţional, algoritmul lui Euclid (realizat prin scăderi repetate) de calcul a celui celui mai mare divizor comun a două nr. naturale, metoda de rezolvarea a ecuaţiei de gradul 2,contrucţia mediatoarei unui segment, a bisectoarei unui unghi, ..., reprezintă exemple semnificative privind răspunsul la întrebarea „Ce este un algoritm?”. În dubla calitate, de matematician şi programator pe care o am de aproape 30 de ani, am ajuns să fac în mod frecvent apel la astfel de exemple de algoritmi, necesari în construirea de posibile soluţii la probleme matematice dintre cele mai diverse. Exclamaţia „Ce tare!” a unor elevi, m-a convins în mod repetat, că sunt pe „Drumul cel bun”, că este posibil ca frumuseţea unor rezolvări algoritmice, să aibă şi un impact emoţional de durată asupra noastră – elevi şi profesori, pasionaţi de matematică! Este necesar un profesor un bun profesor, să-şi cultive calităţi pe care le regăsim şi la un bun actor: memorie exersată de-a lungul întregii vieţi, creativitate în interpretarea rolurilor, implicare emoţională, entuziasm, empatie, spirit de echipă  ...? - Răspunsul nostru, al dascălilor care încercăm să ne cultivăm astfel de calităţi, este un „Da!” necondiţionat de niciun fel de solicitări de majorări salariale. Niciun salariu, oricât de mare ar fi acesta, nu-l va transforma, pe dascălul mediocru, într-unul iubit şi respectat de elevii săi! Considerăm că, fără un nivel optim de motivare spirituală, activităţile noastre didactice, s-ar goli de conţinut şi i-ar îndepărta pe majoritatea elevilor de activităţile matematice şcolare.  Am fost întrebat uneori de elevii mei: „Ce valoare şi ce rost are ceea ce învăţ în şcoală?” În mod paradoxal, acolo unde unii găsesc motive de stres şi oboseală intelectuală, noi ceilalţi am ajuns să descoperim motive de bucurie şi de satisfacţii intelectuale. Întrebări care generază alte întrebări, probleme care ne sugerează alte probleme, răspunsuri pe care le găsim după zile, luni şi chiar ani de frământări, pot deveni tot atâtea surse de confirmare a forţei găndirii proprii, în acţiunea de explorare a necunoscutului.     Nu credem că cineva este foarte mulţumit de aplicarea repetată şi monotonă a unor algoritmi, dar nici fără ei nu putem construi raţionamente şi rezolvări valide. Ce bucurie mai mare pe tine însă, atunci când ai uitat algoritmul, dar îl redescoperi prin forţe proprii! Aici  intervine arta, talentul şi răbdarea dascălului, în a monitoriza cu înţelepciune şi chemare pentru meseria de dascăl, aceste miraculoase căutări ale „adevărului matematic”, ascuns în cele mai neaşteptate locuri şi prezent sub cele mai diverse forme. Câteva puncte tari şi oportunităţi ale acestui tip de demers didactic: metodele transdisciplinare de genul celor de mai sus, au avantajul că: favorizează generalizarea rezultatelor obţinute pe această cale (1), abordarea problemelor prin metodele gândirii laterale, încurajează formularea de întrebări în cursul rezolvării (2), împărţirea problemele în clase, permite ieşirea din paradigma educaţională de tipul „Magister dixit” şi adaptarea metodele didactice la structurile de gândire şi comunicare, specifice elevului de azi (3), ... Care sunt aşteptările noastre, pentru anul 2017, de la Sistemul de Învăţământ Matematic Românesc? *  Să-şi descopere resursele şi curajul necesar, pentru a renunţa la „balastul educaţional” care îi frânează modernizarea, de prea mulţi ani; *  Să nu ignore semnalele de alarmă provenite din învăţământul matematic preuniversitar – pentru că o regretabilă alternativa educaţională „bate la uşa noastră didactică” – aceea ca tot mai mulţi dintre elevii noştri, să prefere să-şi caute singuri, fără să mai apeleze la consilierea noastră didactică şi de specialitate, acele forme de auto-educaţie, agreate de ei, şi care să se armonizeze mai bine cu structura lor intelectuală, mult diferită de a noastră, a adulţilor. *  Poate nu suntem suficient de conştienţi de pericolele Internetului şi uităm că, în epoca telefonului mobil, a internetului şi a tabletei, la care copiii încep să aibă acces încă de la vârsta preşcolară, actuala noastră ofertă educaţională, prezintă tot mai puţin interes pentru ei, şi se perimează în mod accelerat! Puncte slabe şi ameninţări: suntem conştienţi că implicaţiile acestui fenomen educaţional sunt destul de dificil de evaluat, dar avem impresia că profesorul şi elevii care nu vor reuşi să se implice emoţional în căutarea soluţiilor, vor realiza doar o construcţie logică ce se va adapta cu greu la cerinţele unei societăţi marcate tot mai mult de abundenţa de informaţii, greu de asimilat şi prelucrat în timp real. Aşa cum ar putea rezulta şi din lectura cărţii „Lebăda neagră”, a lui Nicholas Taleb, suntem parte a unui univers informaţional de tip brownian, în care au viaţă mai lungă doar acele informaţii, care sunt susţinute şi de un fundament emoţional consistent. Ce te-ar  putea aşteapta, pe tine ca dascăl, dacă ai ajunge să preferi indiferenţa şi neimplicarea socială, în loc să te frămânţi şi să te laşi pradă emoţiilor generate de căutarea soluţiilor? A stabilit prin anul 1880, poeta Veronica Micle: „Nimicul te aduce, nimicul te reia, Nimic din tine-n urmă, nu va mai rămânea.”

  Prof. Dorin CREMENE

Nostalgia trecutului

Dacă privirea rămâne întoarsă spre trecut, pentru a încerca în zadar
să-l prelungească, suntem condamnaţi.

Dacă privirea se
îndreaptă spre un nou orizont, ce trebuie atins,

atunci forţa,
creativitatea, puterea inteligenţei vor face restul.

J. -J. Servan Schreiber

class=MsoNormal align=center style='text-align:center'> 

Din Prezent spre Viitor

Recunoaşterea valorilor

„Recunoştinţa este floare rară”, spune un vechi proverb.
De ce să ne mai indignăm atunci că prea multe mari personalităţi, că mari patrioţi români, trec aşa de repede în uitare?!

Nu pot să cred că marele istoric Nicolae Iorga, ... şi
alte mari personalităţi ai anilor 1939-1945, nu au fost conştienţi de riscurile mortale la care se expuneau, prin opiniile şi faptele lor.

Şi totuşi au mers înainte, cu demnitate şi curaj!

Adevărata şi eterna Istorie a Recunoştinţei noastre, avem
convingerea că nu îi va uita, că sacrificiul lor nu a fost zadarnic!

Un iubitor al adevărului, Dorin Cremene

Schimbările de mentalitate

Schimbările de
mentalitate în organizaţia şcolară

1. Argumente
teoretice şi procedurale, privind necesarele schimbări de mentalitate din
sistemul actual de învăţământ

¢  Mai multă libertate a minţii, orizont mai larg, deschidere

¢  Dezvoltă gândirea individuală:  Ajută la descoperirea falsităţii, a posibilelor erori de raţionament, a manipulării;  Ajută la depăşirea schemelor rigide de gândire, a
prejudecăţilor, a clişeelor mentale;

¢  Aplicată sieşi corespunde unei atitudini oneste, de umilinţă intelectuală;

¢  Munca intelectuală devine mai eficientă; Eficienţă în viaţa reală (dincolo de şcoală); 

¢  Conflictul cu autoritatea/ego-ul se poate evita exprimarea publică (uz pur „intern”); se vor critica strict idei si fapte (nu persoane!);

¢  Regulile dialogului intelectual; se va alege un mod pozitiv de a exprima critica;  

¢  Reproş: “critica singură nu produce idei noi, nu construieşte”; idei/argumente noi pot apărea natural dacă cele vechi sunt combătute cu argumente solide; —  combinarea cu gândirea creativă este o soluţie bună;

¢  Acceptarea unei atitudini mentale critice şi auto-critice dublată de antrenament practic; Scop: a înțelege (nu doar a memora mecanic);

¢  Filosofia occidentală – sistem dialectic, de tip conflictual (atac/apărare) care poate împiedica dezvoltarea unei gândiri constructive; Exemplu: sistemele politice – opace în general la idei noi, tind să demonizeze adversarul şi toate ideile sale; —  Origini: ¢  discursul sofistic - din Antichitate până în zilele noastre;¢  discursul Inchiziţiei, demonizarea ereticilor, apărarea dogmelor teologice; Criticismul negativ – instrument facil, atractiv deoarece oferă un (fals) sentiment de superioritate; ¢  “Tehnica”: dacă o idee este 90% bună si 10%
criticabilă se va critica acea parte de 10% pentru a demonstra că cel care a
propus ideea este un “eretic”, de unde rezultă că ideile lui sunt 100% erezii;  

¢  Calea științei: conflictul ideilor - a obține noi informații pentru a discredita vechile idei; ce se întâmplă dacă evaluăm noua informație numai prin perspectiva vechii teorii?; 

¢  evaluarea poate fi distorsionată, subiectivă => se întărește vechea teorie;

¢  Soluție (de Bono): rearanjarea intuitivă a informației, din interior; Problemă:
nu avem metode pentru a folosi intuiția; Soluție: tehnicile de gândire laterală;  

       2.  Erori în abordarea în şcoală a matematicii elementare – studiu de caz  

 •     În abordările curriculare din învăţământul matematic preuniversitar de azi,
asistăm frecvent la tratarea nesistematică a problemelor de logică, a celor generate de jocul de şah, la dezvoltarea fără viziune şi coerenţă a gândirii inductive, deductive şi laterale, la abordarea nesistematică a jocurilor cu conţinut matematic, conexe activităţilor matematice de tip clasic (criza excesului de informaţie);

 •     Erorile de concepţie din construcţiile curriculare ale matematicii elementare, erori ale celor desemnaţi să alcătuiască programele şi manualele de matematică, se reflectă şi în interesul tot mai scăzut al elevilor din gimnaziu pentru activităţile de tip matematic;

 •     La aceste puncte slabe venite „de sus”, se adaugă, de prea multe ori, şi faptul că elevul poate fi descurajat de atitudinea acelui profesor, care nu este dispus să
devină empatic şi care aplică în mod constant regula „magister dixit” (criza de autoritate);

 •     Cu acest tip de profesor, elevul va fi obligat să se descurce singur în demersul său exploratoriu, va ajunge (mai devreme, sau mai târziu) la concluzia că, pentru mai buna lui dezvoltare personală, autoeducaţia în studiul matematicii, trebuie să devină pentru el mai importantă decât instrucţia şi educaţia de la clasă. Elevul interesat de dezvoltarea lui personală armonioasă, va descoperi pe această cale, ce înseamnă a fi autodidact!;

 •    În activităţile legate de rezolvarea de probleme, elevul interesat, va ajunge deseori să-şi pună întrebarea „De ce”, cu ce finalitate rezolvă el mulţimea de exerciţii şi probleme, de prea multe ori, fără nicio rezonanţă afectivă şi pe care el nu are capacitatea de a le integra în sistemul personal de informaţii ;

 •     Profesorul „grăbit” şi înclinat spre autoritarism, profesorul care nu ştie şi nici nu
doreşte să transforme ora de matematică într-o activitate de cercetare a realităţii, va ignora „dece”-urile elevilor săi, şi va rata astfel şansa de a deveni un model de gândire şi comportament pentru elevii săi (criza modelelor);

 · Lipsa de motivaţie pentru activităţile matematice, accentuată şi de mulţimea punctelor slabe enumerate mai sus, va aduce daune pe termen lung, va afecta negativ gândirea şi comportamentul elevului la ora de matematică. De aici şi până la a considera ora de matematică o sursă de frustrări, nu va mai fi decât un pas;

 · În „deşertul” acestui mod de a face matematică, elevii nu vor putea culege decâtflori ale aversiunii faţă de activităţile matematice; încă o şansă ratată, de a
transforma ceea ce fac, într-un izvor de bucurii intelectuale (criza motivaţională);

  · Abordările de acest tip răspund tot mai puţin, aspiraţiilor şi resurselor intelectuale ale elevului de azi. Construcţiile intelectuale propuse de autorii de manuale, şi respectate fără discernământ de o categorie de profesori de matematică, comparate cu cele realizate efectiv de marea masă de elevi, par să aparţină unor lumi paralele (criza de comunicare);

   ·  Există şanse reale, de a depăşi aceste dificultăţi, pentru  profesorul şi elevul care continuă să creadă în frumuseţea construcţiilor matematice?;

   ·   DA !  Valorile intrinseci ale matematicii şi chemarea pentru meseria de dascăl;

  ·  Dacă atât elevul cât şi dascălul său de matematică iubesc adevărul, dacă ei vor încearca să rezolve zilnic probleme dintre cele mai diverse, dacă ei îşi vor pune mereu întrebări, dacă ei îşi vor educa voinţa de a depăşi obstacolele, dacă lectura va deveni o necesitate zilnică, atunci şi numai atunci, ei vor descoperi că „La izvorul unei vieţi bogate şi creative, se află o nelinişte radicală” (George Bălan);

   ·  De la adevăratul său maestru într-ale matematicii şcolare, novicelele va avea mai multe şanse să înţeleagă că „În matematică nu există drumuri pentru regi”; va fi încurajat să formeze echipă cu maestrul său, pornind de la surprinzătoarea constatare că, în rezolvarea multor probleme de matematică elementară, modul lor de gândire este asemănător şi uneori complementar, că ideile bune nu sunt doar apanajul maestrului, ci pot veni şi de la el - novicele într-ale matematicii.

      

Reghin,                                      Dorin CREMENE

               

Matematica şcolară şi bucuria de a învăţa

                          MATEMATICA  ŞCOLARĂ  ŞI  BUCURIA  DE A  ÎNVĂŢA  

    Principala activitate matematică şcolară, este rezolvarea de probleme. Optimizarea şi
eficientizarea procesului de rezolvare, nu este posibilă însă, fără asimilarea unor strategii şi metode de abordare a etapelor rezolvării. Bucuria descoperirii strategiilor, cultivarea gândirii deductive şi inductive, convergente şi divergente, a gândirii laterale, încurajarea exprimării opiniilor contradictorii, valorificarea rezolvărilor parţiale şi a erorilor de logică, se constituie în metode neconvenţionale de atragere a elevilor spre rezolvarea în grup şi individual a unor clase de probeme matematico-informatice, care par, la prima vedere, aride şi neatractive. Activităţile matematice şi informatice din şcoală, trebuie transformate cu orice prilej în jocuri matematice şi informatice, pentru că numai astfel marea masă a învăţăceilor va înţelege rostul rezolvării de probleme, rostul eforturilor intelectuale de descifrare şi înţelegere a fenomenelor lumii înconjurătoare.   

   Profesorul de matematică ce motivează lipsa de interes a elevilor, prin argumentul unui curriculum defectuos, nu şi-a înţeles încă rolul şi, la rândul lui, nu este încă animat de bucuria de a învăţa. Pe cale de consecinţă, va încerca (fără prea mult succes) să robotizeze şi să algoritmizeze excesiv gandirea elevilor proprii. Luând act de „bolile”
cronice ale învăţământului matematic de ieri şi de azi, considerăm că şcoala îşi îndeplini cu adevărat menirea, numai atunci când va reuşi să trezească, în mod repetat şi sistematic, la majoritatea elevilor, atracţia spre problematic şi bucuria de a descoperi, prin forţe proprii sau în grup, răspunsuri la întrebările generate de activitatea de rezolvare a problemelor cu conţinut matematic. Din acest motiv, ne-am întrebat de nenumărate ori, cu ce categorie de probleme să începem atragerea elevilor pe un drum dificil, dar încărcat de numeroase surprize de cunoaştere şi autocunoaştere ?! Răspunsul cel mai pertinent, l-au dat elevii, prin interesul lor crescut pentru problemele de logică, indiferent de vârstă. Dacă suntem pasionaţi de meseria pe care o practicăm, vom descoperi numeroase exemple de probleme generatoare de intense bucurii intelectuale,

probleme a căror abordare nu necesită un aparat matematic complicat, prezentând astfel un grad de atractivitate ridicat pentru marea masa de elevi şi nu doar pentru elite.    Elitismul şi egoismul în activitatea de rezolvare a problemelor de orice fel, şi-au demonstrat mereu efectele nocive asupra dezvoltării gândirii şi formării caracterului, spre deosebire de rezolvările în echipă şi încurajarea altruismului, care consolidează prietenii şi cultivă principii morale sănătoase. 

    Reghin, 13.03.2017                       prof. Dorin Cremene