ALGORITMICA EMOŢIILOR
Se pare că, gândirea algoritmică
a fost, este şi va fi, o componentă de bază a comportamentului nostru cotidian.
Algoritmica este, până la urmă, una dintre sursele deciziilor raţionale la
diversele situaţii problematice cu care ne confruntăm zilnic. Unde, în
matematică, este necesar să preferăm o astfel de abordare? Mulţimea de operaţii
matematice elementare: algoritmul împărţirii a două numere naturale, cel de
extragere a rădăcinii pătrate dintr-un număr raţional, algoritmul lui Euclid
(realizat prin scăderi repetate) de calcul a celui celui mai mare divizor comun
a două nr. naturale, metoda de rezolvarea a ecuaţiei de gradul 2,contrucţia
mediatoarei unui segment, a bisectoarei unui unghi, ..., reprezintă exemple
semnificative privind răspunsul la întrebarea „Ce este un algoritm?”. În dubla
calitate, de matematician şi programator pe care o am de aproape 30 de ani, am
ajuns să fac în mod frecvent apel la astfel de exemple de algoritmi, necesari
în construirea de posibile soluţii la probleme matematice dintre cele mai
diverse. Exclamaţia „Ce tare!” a unor elevi, m-a convins în mod repetat, că
sunt pe „Drumul cel bun”, că este posibil ca frumuseţea unor rezolvări
algoritmice, să aibă şi un impact emoţional de durată asupra noastră – elevi şi
profesori, pasionaţi de matematică! Este necesar un profesor un bun profesor, să-şi
cultive calităţi pe care le regăsim şi la un bun actor: memorie exersată de-a
lungul întregii vieţi, creativitate în interpretarea rolurilor, implicare
emoţională, entuziasm, empatie, spirit de echipă ...? - Răspunsul nostru, al dascălilor care
încercăm să ne cultivăm astfel de calităţi, este un „Da!” necondiţionat de
niciun fel de solicitări de majorări salariale. Niciun salariu, oricât de mare
ar fi acesta, nu-l va transforma, pe dascălul mediocru, într-unul iubit şi
respectat de elevii săi! Considerăm că, fără un nivel optim de motivare
spirituală, activităţile noastre didactice, s-ar goli de conţinut şi i-ar
îndepărta pe majoritatea elevilor de activităţile matematice şcolare. Am fost întrebat uneori de elevii mei: „Ce
valoare şi ce rost are ceea ce învăţ în şcoală?” În mod paradoxal, acolo unde
unii găsesc motive de stres şi oboseală intelectuală, noi ceilalţi am ajuns să
descoperim motive de bucurie şi de satisfacţii intelectuale. Întrebări care
generază alte întrebări, probleme care ne sugerează alte probleme, răspunsuri
pe care le găsim după zile, luni şi chiar ani de frământări, pot deveni tot
atâtea surse de confirmare a forţei găndirii proprii, în acţiunea de explorare
a necunoscutului. Nu credem că cineva
este foarte mulţumit de aplicarea repetată şi monotonă a unor algoritmi, dar
nici fără ei nu putem construi raţionamente şi rezolvări valide. Ce bucurie mai
mare pe tine însă, atunci când ai uitat algoritmul, dar îl redescoperi prin
forţe proprii! Aici intervine arta, talentul
şi răbdarea dascălului, în a monitoriza cu înţelepciune şi chemare pentru
meseria de dascăl, aceste miraculoase căutări ale „adevărului matematic”,
ascuns în cele mai neaşteptate locuri şi prezent sub cele mai diverse forme. Câteva puncte tari şi oportunităţi ale
acestui tip de demers didactic: metodele transdisciplinare de genul celor
de mai sus, au avantajul că: favorizează generalizarea rezultatelor obţinute pe
această cale (1), abordarea problemelor prin metodele gândirii laterale, încurajează
formularea de întrebări în cursul rezolvării (2), împărţirea problemele în
clase, permite ieşirea din paradigma educaţională de tipul „Magister dixit” şi
adaptarea metodele didactice la structurile de gândire şi comunicare, specifice
elevului de azi (3), ... Care sunt
aşteptările noastre, pentru anul 2017, de la Sistemul de Învăţământ
Matematic Românesc? * Să-şi descopere
resursele şi curajul necesar, pentru a renunţa la „balastul educaţional” care
îi frânează modernizarea, de prea mulţi ani; *
Să nu ignore semnalele de alarmă provenite din învăţământul matematic
preuniversitar – pentru că o regretabilă alternativa educaţională „bate la uşa
noastră didactică” – aceea ca tot mai mulţi dintre elevii noştri, să prefere să-şi
caute singuri, fără să mai apeleze la consilierea noastră didactică şi de
specialitate, acele forme de auto-educaţie, agreate de ei, şi care să se
armonizeze mai bine cu structura lor intelectuală, mult diferită de a noastră,
a adulţilor. * Poate nu suntem suficient
de conştienţi de pericolele Internetului şi uităm că, în epoca telefonului
mobil, a internetului şi a tabletei, la care copiii încep să aibă acces încă de
la vârsta preşcolară, actuala noastră ofertă educaţională, prezintă tot mai
puţin interes pentru ei, şi se perimează în mod accelerat! Puncte slabe şi ameninţări: suntem conştienţi că implicaţiile
acestui fenomen educaţional sunt destul de dificil de evaluat, dar avem impresia
că profesorul şi elevii care nu vor
reuşi să se implice emoţional în căutarea soluţiilor, vor realiza doar o
construcţie logică ce se va adapta cu greu la cerinţele unei societăţi marcate
tot mai mult de abundenţa de informaţii, greu de asimilat şi prelucrat în timp
real. Aşa cum ar putea rezulta şi din lectura cărţii „Lebăda neagră”, a lui
Nicholas Taleb, suntem parte a unui univers informaţional de tip brownian, în
care au viaţă mai lungă doar acele informaţii, care sunt susţinute şi de un
fundament emoţional consistent. Ce te-ar
putea aşteapta, pe tine ca dascăl, dacă ai ajunge să preferi indiferenţa
şi neimplicarea socială, în loc să te frămânţi şi să te laşi pradă emoţiilor generate
de căutarea soluţiilor? A stabilit prin anul 1880, poeta Veronica Micle: „Nimicul te aduce, nimicul te reia, Nimic
din tine-n urmă, nu va mai rămânea.”
Prof. Dorin CREMENE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu