Recunoştinţă şi uitare, adevăr şi mistificare 2020

  Recunoştinţă şi uitare, adevăr şi mistificare 2020...  Motto: „E amintirea corn de vânătoare / Al
cărui sunet de destramă-n vânt?”   
Guillaume Apollinaire  Remember
şi comemorare Marin Şara: - la 11 oct. 2020, se va împlini un an de la plecarea
la Cele Veşnice a aceluia care a fost remarcabilul om de cultură reghinean,
Marin Şara. Dintre resorturile morale şi motivaţiile profunde ale acestui eseu,
fac parte şi dorinţele unui prieten adevărat, de a înţelege cine a fost şi ce a
realizat în aproape 50 de ani de activitate culturală, inegalabilul Marin Şara.
Tăceri prelungite şi inexplicabile, evaluări contradictorii şi uneori nedrepte
ale unora dintre cei care l-au cunoscut, au devenit pentru mine semne de
întrebare persistente privind adevărurile fundamentale din viaţa regretatului
meu prieten, Marin Şara. Un adevărat mister comportamental pare să planeze
mereu asupra  felului în care ajungem să ne
preţuim aproapele şi cum încercăm să-l înţelegem şi să-l susţinem moral în
momentele dificile ale vieţii lui. Pentru o analiză corectă şi lipsită de
prejudecăţi, am consultat dicţionarul biobliografic „Profiluri reghinene” (Reghin,
2008) şi am descoperit astfel următoare surse de apreciere pozitivă: Dumitru
Husar – „Marin Şara, prestigios animator al vieţii culturale reghinene” (în
anul 2000), Mihai Bărdăşanu – „Marin Şara, un adevărat cavaler reghinean al
cărţii şi culturii” (2005), Ion Longin Popescu – „Marin Şara, Cavaler al
Ordinului <Meritul
Cultural> ” (2005),
Dan Ruşanu – „Marin Şara, un patriarh respectat al culturii reghinene”
(2008), Robert Matei – „Marin Şara, venerabilul cavaler al cărţilor reghinene”
(2008). Mi-am adus aminte cu acest prilej comemorativ şi de adversarii, mai
mult sau mai puţin anonimi ai lui Marin Şara. Într-un regretabil material
jurnalistic, unii dintre aceştia făceau nişte afirmaţii absolut ridicole la
adresa unor presupuse „puncte negre” din viaţa lui Marin Şara. Menţionăm doar
câteva dintre aceste acuzaţii bizare: de ce, M.Ş. devenise liderul de opinie al
unui grup de prieteni apropiaţi, cu care se întâlnea prea des şi consumau
împreună prea multe cafele într-un cochet local reghinean?, de ce, M.Ş., continua
să fie menţinut în activitate profesională în ciuda vârstei înaintate?, ... (acuzaţii
făcute publice sub forma unui material de presă intitulat „Matusalemic
reghinean în jilţ de bugetar”, (oct. 2009). După această „palmă” morală profund
nedreaptă, M.Ş. se va pensiona în decembrie 2010, spre bucuria, nemărturisită
public niciodată, a detractorilor lui tradiţionali. Ca un corolar al acestor
evenimente, în 4 dec. 2010, într-un restaurant reghinean, M.Ş. îşi va serba
ieşirea la pensie, sărbătorit de un număr mare de oameni de cultură mureşeni şi
angajaţi ai bibliotecii reghinene, instituţie de cultură pe care a slujit-o cu
credinţă şi profesionalism, atâţia amar de ani. „Vrednic este de laudă şi
apreciere!”, au exclamat cu acest prilej, apropiaţii lui de o viaţă: „caracter
şi personalitate culturală  remarcabilă a
Reghinului, pasiune deosebită pentru carte şi rolul ei în comunitate, i s-a potrivit
mereu zicala <omul
care sfinţeşte locul>, adept declarat al adevărului şi al dreptăţii, posesor
al unor virtuţi umane alese, un adevărat prieten, un bun coleg, un înţelept
consultant cultural, un om echilibrat şi niciodată supărat pe ceva sau cineva, te
preţuim, te admirăm şi te iubim pentru talentul şi diplomaţia ta de a armoniza
energiile culturale din jurul tău!”... Susţinătorii lui morali, au confirmat şi
cu prilejul acelui moment, calităţile remarcabile de om al cetăţii şi de bun
prieten, al lui M.Ş. – o personalitate complexă şi tolerantă, pe care funcţia
de manager cultural, timp de aproape 20 de ani, nu l-a deformat sufleteşte, în
ciuda multelor furtuni şi momente dificile din viaţa lui. Se spune că “în
spatele unui bărbat puternic sufleteşte”, aşa cum a fost şi cazul lui M.Ş.,
“stă întotdeauna o femeie şi mai puternică”. Aşa a fost şi viaţa lui M.Ş. – în
“spatele” lui M.Ş., a stat mereu, prietena şi tovarăşa de viaţă, Valerica Şara.
Rezistenţa la stress şi la dificultăţile vieţii lui, şi-au avut originea în
atmosfera pozitivă din familie.  Acum, când
se apropie cu paşi repezi, trecerea unui an de la plecarea la Cele Veşnice a
aceluia care a fost excepţionalul om de cultură reghinean, Marin Şara, nu pot
să nu mă gândesc şi la cât de fragilă este uneori graniţa dintre recunoştinţă
şi uitare, dintre adevărurile noastre cotidiene şi mistificarea premeditată a
faptelor bune, să mă gândesc cu preocupare la prăpastia morală dintre prieteniile
“de etapă” şi puţinele mari prietenii de care are parte un om, într-o viaţă
asemănătoare cu a lui M.Ş.!  

P.S. Remarcabilul
destin cultural şi tragicul destin personal al regretatului Marin Şara...
Aceasta pare să fie o aspră lecţie de viaţă, a uitării faptelor bune ale
contemporanilor noştri. Poate că, din această lecţie de uitare şi indiferenţă a
puternicilor zilei, ar avea ce învăţa şi actualii lideri culturali reghineni ai
momentului!                       Reghin,
august 2020           

                       Dorin Cremene, fost
prieten şi discipol al lui M.Ş.

   

                                                                                            

Indiferenţele care demolează valorile morale… Ipoteză de moralitate elementară: „Indiferenţa poate deveni mai rea decât moartea, decât moartea demnităţii, a viselor şi proiectelor personale.”

Se pare că, în viaţa noastră, marile indiferenţe, obedienţe şi oportunisme vor ajunge, în mod necesar, să ne afecteze grav moralitatea şi buna dezvoltare personală. Citisem, în urmă cu mulţi ani, o misterioasă şi paradoxală cugetare: „Indiferenţa este mai rea decât moartea”.  Am citit multe cărţi şi a fost necesar să evaluez multe evenimente din viaţa mea, până când am înţeles sensul profund al acestei afirmaţii. Pentru o iluzorie linişte sufletească, unii semeni de-ai noştri adoptă „metoda Struţului”, care îşi va ascunde doar capul în nisip, la iminenţa apariţiei unui pericol – „nu ştiu şi nici nu mă interesează această problemă existenţială!”, este reacţia specifică a Indiferentului. Refuzul de a te implica social şi de a lua decizii curajoase, de multe ori contrare curentului de indiferenţă din jurul tău, îţi pot da iluzia că viaţa ta este securizată. Este doar o jalnică iluzie, dar cu care poţi trăi toată viaţa. Renunţând la orice falsă modestie, în acest context, am simţit că am datoria morală să menţionez o serie de fapte şi de oameni care au respins în mod constant mediocrităţile şi laşităţile generate de tentaţiile marilor indiferenţe. Voi începe acest demers cu o realizare managerială remarcabilă, petrecută în anul 1973 - doi manageri de succes ai acelor vremuri, Aurel Cremene şi Emil Husar, au reuşit împreună finalizarea unui frumos proiect - să asfalteze curtea Casei Pionierilor din Reghin, aceasta devenind astfel o valoroasă pistă pentru Cercul de Karting al instituţiei şcolare reghinene. Au trecut de atunci 47 de ani, covorul asfaltic iniţial a îmbătrânit şi s-a fisurat grav, dar niciun alt manager şcolar, după directorul, Emil Husar, nu a mai reuşit necesara reasfaltare a acestei piste de karting. Aurel Cremene, tatăl meu, era pe atunci şef de şantier la Drumurile Naţionale, dar a considerat că merită să se implice în rezolvarea acestei probleme a învăţământului reghinean. Tot după 47 de ani, în anul 2000, alţi doi manageri reghineni, Mircea Oltean şi Dorin Cremene, au reuşit printr-un efort comun, să oprească infiltrarea apelor pluviale în demisolul imobilului Clubului Copiilor din Reghin. După fiecare ploaie, în demisolul acestui imobil apa se ridica la înălţimea de 20-25 cm, în perioada 1953-2000. Datorită acestei iniţiative, după anul 2000, demisolul în cauză a devenit spaţiu de învăţământ, salvat de la nemiloasa igrasie anterioară.     Ne amintim şi astăzi cu nostalgie şi regret, de faptul că frumoase imobile comunitare reghinene, au devenit, şi din cauza indiferenţei decizionale, doar „foste imobile emblematice ale Reghinului”.  Este vorba despre: Biblioteca Municipală „Petru Maior”, Poliţia Municipală, Fabrica de Bere Reghin, ...  Exista riscul real ca şi imobilul Clubului Copiilor Reghin, să aibă aceeaşi soartă tristă, dar am demonstrat din nou că indiferenţa nu ne caracterizează. După un proces de revendicare de nouă ani, s-a obţinut o „Decizie definitivă şi irevocabilă” în favoarea intereselor comunitare reghinene. Am coordonat personal o echipă formată din specialişti, echipă de oameni competenţi şi buni luptători pentru drepturile la educaţie ale copiilor noştri. Rezultatele acestor eforturi nu s-au lăsat aşteptate – imobilul în cauză a intrat în proprietatea Statului Român, cu drept de administrare pentru Clubul Copiilor Reghin. Nu am neglijat însă nici buna educaţie extraşcolară, pe care am promovat-o prin Cercul de Matematică Aplicată, pe care l-am coordonat timp de 30 de ani, la Clubul Copiilor Reghin. În 30 de ani de activitate didactică, am însoţit copiii pe care i-am pregătit, dar şi pe cei mai buni informaticieni ai judeţului Mureş, în peste 25 de Tabere Naţionale de profil. Opoziţia şi indiferenţa la aceste demersuri didactice, nu a lipsit însă niciun moment. Procedurile şi hârtiile necesare pentru deplasarea la concursurile şcolare, au devenit tot mai complicate şi mai absurde. Rezultatele acestor demersuri nu s-au lăsat aşteptate: noi, cei implicaţi, am înţeles că participarea la concursurile de profil devine pe zi ce trece tot mai dificilă. Actul final al acestor demersuri, cărora noi nu le-am înţeles motivaţia, a fost desfiinţarea singurului cerc de Matematică Aplicată din educaţia extraşcolară a judeţului Mureş. Protestele a peste 100 de părinţi şi dascăli reghineni, revoltaţi de dispariţia acestui cerc de învăţarea programării, au fost zadarnice. Indiferenţa şi-a spus şi de această dată cuvântul. Pentru mine, au fost necesari mulţi ani de confruntare cu „Forţele Indiferenţei”, pentru a înţelege mai bine efectul demolator al valorilor,  pe care îl implică indiferenţa ca mod de viaţă. Poate că am avut şi de suferit din acest motiv, dar am refuzat în mod constant să includ în comportamentul meu, recomandări imorale de genul: „Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”, sau „Nu poţi fi stăpân bun, dacă înainte nu ai învăţat să fii slugă bună”. Am ajuns astfel să descopăr că „Indiferenţa poate deveni mai rea decât moartea, decât moartea demnităţii, a viselor şi proiectelor personale.”      Reghin, 07.06.2020     Dorin Cremene

     

Valenţe ale comunicării contemporane...  „Sociologii noştri ne avertizează că „analfabetismul funcţional” este în continuă creştere în zilele noastre, ne anunţă că această afecţiune educaţională îşi pune tot mai mult amprenta pe modul în care reuşim să interacţionăm cu semenii noştri. Modalităţile noastre de dialog social nu pot fi decât mai sărace şi mai lipsite de conţinut, în acest context social şi educaţional contemporan. Dar stai şi te întrebi mereu: „Cum să interacţionezi şi cum să declanşezi un minim dialog cu o persoană preocupată numai de ceea ce vede în telefonul său mobil personal?”. Lingviştii şi filologii noştri, bunicii şi părinţii, prietenii „internauţilor” şi dacălii lor, …, sunt şi ei preocupaţi şi îngrijoraţi de vocabularul modest al al celor care au ales, cu prioritate, mediul virtual de comunicare, au ales să dea atenţie mai mult imaginilor de pe ecranul telefonului, decât textului scris şi lecturii cărţilor în format clasic. Până unde poate merge această tendinţă de izolare socială? La ce rezultate, pe termen mediu şi lung, vor duce aceste forme  de relaţionare socială virtuală? Alături de semenii noştri, preocupaţi în mod constant de găsirea de soluţii la această problemă socială contemporană, observăm şi noi, rezultate culturale tot mai evidente: o tendinţă evidentă de sărăcire a vocabularului curent al „internauţilor, de renunţare la formele esnţiale de dialog real, de creşterea gradului de incomunicare în mediul social al „internauţilor”. În eforturile noastre de căutare a soluţiilor, eforturi individuale şi de grup, credem că ar trebui să pornim şi de la ipoteza că: „O societate marcată de egoism, de lipsă de comunicare şi indiferentism, … are toate şansele să ajungă o societate destructurată, o societate care îşi va pierde în mod accelerat valorile morale esenţiale.” Îndrăznim să credem că una dintre soluţiile culturale, posibile şi necesare, ar fi şi renunţarea la lungi conferinţe şi simpozioane culturale neinteractive, preferând în schimb promovarea consecventă a unui alt tip de dialog şi comunicare socială, mai diversificată şi mai atractivă. Astfel, o experienţă culturală interesantă ar putea fi aceea a transformării unor lungi şi monotone expuneri, în dialog, „în timp real”, cu sala de conferinţe, în antrenarea şi încurajarea spectatorilor în a-şi exprima în „timp real” opiniile şi în a pune întrebări pertinente celor care şi-au asumat rolul de conferenţiari şi organizatori de dialoguri culturale, posibil interactive. Nu avem pretenţia că am venit cu idei noi şi nemaiîntâlnite. În „Lumea” spectacolelor de teatru modern, acest tip de interactivitate a devenit demult o practică curentă – scena şi spectacolul, s-au  „mutat” între spectatori şi o parte a publicului a fost antrenată în crearea unor momente culturale de teatral interactiv. Mai credem că valenţele actului cultural interactiv, şi chiar rolul benefic al discuţiilor în contradictoriu pe teme culturale actuale, nu vor întârzia să-şi arate roadele în implicarea noastră culturală mult mai accentuată – în ieşirea din izolare şi indiferentism cultural cronicizat. Ne vom creşte astfel şansele de dialog cultural modern şi interactiv, şansele la o bună dezvoltare culturală, personală şi comunitară.”  Prof. Dorin Cremene,  Reghin

Educaţia românească la „Ora Întrebărilor”

      Acestea sunt o serie de costatări ale unui dascăl ce a preferat să fie o viaţă întreagă un nonconformist şi un adept al consecvent al dialogului şi comunicării fără prejudecăţi. Mă întreb acum, „în ceasul pensionării”, cine mai are nevoie de expertiza şi opiniile celor care au luptat o viaţă întregă cu „găurile negre” ale sistemului de educaţie românesc?  Am fos un bun manager şcolar, timp de 15 ani, perioadă în care am avut şi semnale de recunoaştere a valorii mele manageriale – la un curs de formare a directorilor de şcoli, am fost ales de către un număr de 50 de directori din învăţământul gimnazial, drept lider al lor. După un proces de revendicare de nouă ani, prin efortul comun al unor decidenţi mureşeni de bună credinţă, am reuşit întăbularea imobilului Clubului Copiilor Reghin, din str. Mihai Eminescu nr. 10, în favoarea Statului Român. Elevii cărora le-am predat, timp de 30 de ani: matematică aplicată, programare, psihologie aplicată, istorie şi literatură comparată, tehnici moderne de dezvoltare personală, ..., au rămas încântaţi de o altfel de educaţie, bazată mai mult decât în şcoală: pe gândirea critică, pe dezvoltarea sistematică a creativităţii, pe munca în echipe de cercetare în care lider nu a fost neapărat profesorul coordonator, ... o serie de activităţi didactice animate mereu de empatie şi respect reciproc. Pentru că am fost mereu în contact direct cu o mare divesitate de manuale de matematică din învăţământul preuniversitar, am descoperit o serie nesfârşită de structurări haotice şi erori ale unor manuale tot mai slabe calitativ. În cei 45 de ani de activitate didactică, am acumulat o serie de competenţe de care, până în acest moment, se pare că nimeni dintre decidenţii actuali din educaţia mureşeană nu are nevoie. În cuvinte puţine, aş caracteriza această sumbră atmosferă astfel: indiferenţă, marginalizare a valorilor, obedienţă faţă de puterea politică a „zilei”, lipsă de interes pentru dezvoltarea personală şi meritocraţie. În relaţie de complementaritate cu toate acestea, s-au dezvoltat diverse forme maladive de „butaforie” şi ipocrizie educaţională, precum şi un absurd cult al „dosarelor personale”, aglomerate în exces de mulţimea de diplome şi hârtii fără valoare. Unii dintre noi percep semnale că această stare de lucruri se poate schimba începând din anul de graţie 2020. În acest sens, declar că am fost toată viaţa un nonconformist şi un optimist, convins că „viitorul depinde şi de mentalităţile şi tiparele comportamentale ale prezentului”. Visez la organizarea unui Congres Naţional al Nonconformiştilor din Educaţia Românească”, măcar în format virtual, unde preşedinte eu l-aş alege, fără niciun fel de ezitare, pe distinsul psiholog clujean, prof. dr. Mircea Miclea!   Reghin, 11.03.2020  Dorin Cremene

Drumul  spiritual de la suferinţă la marea literatură  

    La postul de televiziune Ardeal TV, în cadrul emisiunii “Printre rânduri”, în data de 10 iulie 2018, am fost invitat şi eu - un pasionat cititor de literatură, de la vârsta de 10 ani, să vobesc despre rolul literaturii în viaţa noastră. Am vorbit atunci despre: marea literatură a lumii, despre suferinţa care poate duce la mai multă înţelepciune, despre legătura dintre suferinţă şi creaţia literară, despre gândirea critică şi modul în care ajungem să receptăm literatura de calitate, ... În opinia mea, în acel dialog TV, a fost vorba despre o încercare de descifrare a legăturilor dintre emoţiile noastre de fiecare zi şi marea literatură a lumii. Apreciez că acela a fost cel mai frumos şI mai emoţionant interviu TV, din viaţa mea! Am dat, în ultimii 30 de ani, numeroase interviuri la posturile locale TV. Consider însă că acel dialog a fost cel mai reuşit şi mai bine realizat, de către moderatoarea TV, Dora Patron. Tema acelui frumos dialog a fost: “Tainele literaturii”. În acea memorabilă, cel puţin pentru mine, emisiune TV, am încercat, în calitate de iubitor de literatură de calitate, să înţeleg de ce mai este şi azi necesară Marea Literatură în viaţa noastră. Rămâne să decideţi şi dvs., după ce veţi viziona acel interviu TV, câte dintre multiplele “Taine” ale literaturii am reuşit să descifrăm împreună, în data de 10.07.2018, într-un dialog literar - moderatoarea Dora Patron şi proful de mate Dorin Cremene. Recunoştinţă şi admiraţie pentru calităţile de jurnalist TV, ale d-nei Dora Patron, care nu este la prima performanţă de acest fel! Literatura ne poate influenţa în bine caracterul, literatura ne poate ajuta să suportăm mai bine suferinţele din viaţa noastră, literatura ne poate modela destinul. După o viaţă petrecută în slujba şcolii, înconjurat de cărţile mele dragi , am ajuns să consider că nu există educaţie de calitate fără să te emoţionezi atunci când deschizi o carte care a ajuns să facă parte din viaţa ta! O mai veche definiţie a culturii, răspunde în mod paradoxal la întrebarea “Ce este cultura?” – “Cultura este ceea ce ţi-a rămas după ce ai uitat tot ceea ce ai învăţat”. Am înţeles din această surprinzătoare definiţie că “Nu există bună educaţie şi nu există cultură consistentă, atunci când, atât «emiţătorul»  cât şi «receptorul», nu se lasă cuprinşi de o profundă şi necesară emoţie. De la suferinţă la literatură nu este decât un singur pas – depinde de noi dacă avem curajul şi dorinţa să facem azi acest pas spiritual!   Reghin, 15.05.2020 Dorin Cremene

EducatiaAzi: EducatiaAzi: Clipa cea repede a educaţiei româneşti......

  Clipa cea repede a educaţiei româneşti...  - „Nu e păcat ca să se lepede, Clipa cea repede ce ni s-a dat?”, se întreba acum aproximativ 150 de ani, un strălucit autodidact al secolului  XIX – poetul Mihai Eminescu. În aceste zile de criză majoră a comunicării din educaţia şcolară românească, am ajuns să avem o înţelegere mai profundă şi mai clară a acestei exclamaţii interogative
eminesciene. Într-un imaginar dialog peste timp, răspunsurile noastre, de secol XXI, vor trebui să se fundamenteze şi pe valenţele educaţiei virtuale.
Provocările educaţionale ale momentului, pe care am ajuns, de prea multe ori,
să le ignorăm sau le ducem în derizoriu, ne pot marca în mod tragic existenţa. Cât de pregătiţi suntem azi să înlocuim educaţia şi dialogul de tipul „face to
face”, cu forme atractive de dialog şi educaţie virtuală? Fiecare dintre noi, va
răspunde după cum se va pricepe el mai bine, sau se va retrage în "carapacea” unei indiferenţe păguboase, şi pentru propria dezvoltare personală, dar şi pentru aceea a celor dragi lui. Este o perioadă dificilă, care ne solicită intens pe noi toţi să descoperim şi alte tehnici de învăţare eficientă decât cele clasice, să aflăm cât mai repede ce înseamnă „a deveni AUTODIDACT de secol XXI”. Considerăm, în acest sens, că a venit un astfel de moment „magic” în educaţia românească, moment pe care ar fi păcat să-l ratăm din ignoranţă sau indiferenţă, moment în care considerăm că este potrivit să adresăm şi acest mesaj - pentru toţi prietenii şi toţi elevii care
au încredere în calităţile noastre de matematician, iubitor de istorie şi
literatură comparată, pasionat de psihologia aplicată, dar nu numai: „Vă rugăm
să apelaţi cu încredere la noi, prin adresa de facebook dorin cremene, şi să ne puneţi orice întrebare legată de: matematica din clase IV-X, literatură,
istorie, dezvoltarea personală, ... şi vom încerca să primiţi un răspuns
edificator. Aşteptăm cu drag şi mult interes reacţia voastră!. Mai precizăm, cu
stimă şi sinceră emoţie, că: „În ultimii 45 de ani, foarte mulţi dintre elevii noştri,
dar şi dintre părinţii şi bunicii elevilor noştri din toate timpurile, au
devenit şi prietenii noştri dragi!”. Avem impresia că, probabil, forma cea mai
potrivită de dialog didactic de secol XXI, ar trebui să fie, să postăm
răspunsurile noastre la întrebările voastre (păstrând necesara confidenţialitate
în privinţa persoanei care pune întrebarea) , pe pagina personală de facebook, în spiritul unei mai bune diseminări a informaţiilor pe care le deţinem! Acest mod de comunicare presupunem că va pune într-o necesară dezbatere publică, validitatea  răspunsurilor şi opiniile noastre didactice, dar, de ce nu,şi posibilele opinii diferite şi chiar aflate în contradicţie cu ale noastre, ale colegilor noştri, dascăli dispuşi la acest  tip de dialog didactic virtual... Un înţelept din antichitate susţinea ideea, rămasă valabilă peste secole: „Contradicţia este izvorul dezvoltării”. Există oare legături, peste timp, între dilema eminesciană a folosirii eficiente a timpului nostru liber, şi scenariile didactice de secol XXI? - De câte ori am încercat să ne imaginăm care ar trebui să fie comportamentul nostru raţional, în situaţii de criză globală, de genul celei care începe să se manifeste acum? Simulări şi scenarii eficiente şi realiste, pentru situaţii de criză de genul: izolare prelungită la domiciliu, necesitatea urgentă de a deveni autodidacţi, închiderea forţată a şcolilor în plin an şcolar, ... se pare că nu au stat încă în atenţia noastră, a celor datori să se gândească şi la astfel de situaţii existenţiale-limită.     Care au fost principalii factori de blocaj decizional în acest caz? – Lipsa cronică a unor strategii didactice realiste şi pragmatice, modificările legislative de tip brownian, creşterea entropiei educaţionale, combinate cu grava necunoaştere a modificărilor intelectuale şi motivaţionale a copiilor de sec. XXI, ..., au dus, în opinia noastră, la aceste rezultate previzibile, de altfel - la agravarea crizei mondiale a educaţiei. Suferinţele şi crizele de tot felul, au avut însă mereu şi părţile lor bune – s-a accentuat aspiraţia noastră spre înţeleciune, ideile bune au „răsărit” mai repede, soluţiile surprinzătoare şi paradoxale şi-au demontstrat utilitatea, ... toate acestea şi multe altele, s-au născut mai uşor în astfel de situaţii-limită. În acest sens, pledăm pentru ţinerea unui „Jurnal intim”, în format digital sau pe hârtie, jurnal în care să consemnăm tot ce ne trece prin cap în această perioadă. Credem cu tărie că: „Există speranţe de mai bună educaţie şi în perioade de criză umanitară, în perioade de izolare prelungită şi de suferinţe fizice şi morale!”. - „Dragul meu „Jurnal Intim”, voi încerca să-ţi încredinţez, în fiecare zi: gândurile şi speranţele mele, ideile de tot felul, nedumeririle mele existenţiale, ... pentru că tu poţi să devii unul dintre prietenii mei de nădejde, în situaţii de criză!”. 
                        Reghin, 19 martie, 2020 Prof. Dorin Cremene

EducatiaAzi: Matematica şcolară şi bucuria de a învăţa

Profesorul neliniştit şi profesorul
liniştit - dialog imaginar

-      P. 1 Atunci când am ales să mă dedic acestei nobile
meserii, am descoperit că încep să-mi pun o serie de întrebări, la care am
căutat uneori ani de zile un răspuns adecvat. A început atunci să funcţioneze
mai bine spiritul meu critic, legat de cele mai potrivite metode didactice,
metode care să favorizeze mai buna educaţie şcolară a copiilor noştri;

-      P. 2 Dacă sunt un profesor exigent, dacă reuşesc să respect „litera şi spiritul” manualului precum şi indicaţiile programei, pot pleca liniştit acasă după terminarea programului;

-      P. 1 Copilul, încurajat de metodele mele de predare, mă pune uneori în dificultate prin întrebări „de graniţă”, prin întrebări care necesită o pregătire interdisciplinară. Aceste momente de graţie favorizează marile bucurii ale cunoaşterii, şi pentru mine şi pentru elevii mei. „Acela care nu pune, şi nu îşi pune mereu întrebări, nu va învăţa niciodată nimic”, recitisem recent într-o carte intitulată „Cercul mincinoşilor”;

-      P. 2 Elevul care îmi întrerupe mereu predarea lecţiei prin întrebări ce nu au legătură directă cu materia predată de mine, mă deranjează şi îmi fragmentează şirul argumentaţei. El va trebui convins, prin metode didactice specifice, „să stea liniştit în banca lui”;

-      P. 1 Analizez împreună cu elevii mei cauzele probabile ale agresivităţii din jurul nostru şi stabilim împreună strategii corecte de abordare a pesoanelor cu dificultăţi de adaptare la exigenţele sociale contemporane. Studiile de caz ne ajută să ne înţelegem mai bine neliniştile de fiecare zi şi să ne creştem toleranţa la stres;

-      P. 2 Agresivitatea din mediul şcolar poate fi controlată şi fără dialog, doar prin „scăderea notei la purtare”. Las metodele mai complicate de control şi înţelegere a agresivităţii din mediul şcolar în seama psihologului şcolar;

-      P. 1 În „jungla” informaţională în care trăim, sunt absolut necesare „filtre” ale raţiunii şi ale moralităţii, pentru a respinge informaţiile incorecte cu care suntem asaltaţi zilnic. Perfecţionăm împreună în echipă, aceste metode de cunoaştere prin analiza erorilor descoperite în manualele şcolare şi în mediul virtual;

-      P. 2 Dacă eu nu reuşesc să dau răspunsuri la întrebările elevilor mei, îi îndemn pe aceştia să-şi caute răspunsurile în mediul virtual;

-      P. 1 Sunt mereu în căutarea  celor mai bune soluţii la provocările
educaţiei contemporane, chiar şi atunci când aceste soluţii intră în
contradicţie cu cerinţele de moment ale sistemului de educaţie.

-      P. 2 Pentru liniştea mea profesională, redactez cu atenţie, „muntele” de hârtii care îmi sunt cerute în fiecare an şi îmi fac meseria fără să îmi pun prea multe întrebări legate de calitatea manualelor ori cât de  adecvate momentului sunt metodele didactice aplicate la clasă.

Precizare: am notat opiniile celor doi parteneri virtuali de dialog, respectiv,  P. 1 este „Profesorul neliniştit”, iar P. 2 este  „Profesorul liniştit”.

Reghin, 02.12.2019                     prof. Dorin Cremene