Indiferenţele care demolează valorile morale… Ipoteză de moralitate elementară: „Indiferenţa poate deveni mai rea decât moartea, decât moartea demnităţii, a viselor şi proiectelor personale.”

Se pare că, în viaţa noastră, marile indiferenţe, obedienţe şi oportunisme vor ajunge, în mod necesar, să ne afecteze grav moralitatea şi buna dezvoltare personală. Citisem, în urmă cu mulţi ani, o misterioasă şi paradoxală cugetare: „Indiferenţa este mai rea decât moartea”.  Am citit multe cărţi şi a fost necesar să evaluez multe evenimente din viaţa mea, până când am înţeles sensul profund al acestei afirmaţii. Pentru o iluzorie linişte sufletească, unii semeni de-ai noştri adoptă „metoda Struţului”, care îşi va ascunde doar capul în nisip, la iminenţa apariţiei unui pericol – „nu ştiu şi nici nu mă interesează această problemă existenţială!”, este reacţia specifică a Indiferentului. Refuzul de a te implica social şi de a lua decizii curajoase, de multe ori contrare curentului de indiferenţă din jurul tău, îţi pot da iluzia că viaţa ta este securizată. Este doar o jalnică iluzie, dar cu care poţi trăi toată viaţa. Renunţând la orice falsă modestie, în acest context, am simţit că am datoria morală să menţionez o serie de fapte şi de oameni care au respins în mod constant mediocrităţile şi laşităţile generate de tentaţiile marilor indiferenţe. Voi începe acest demers cu o realizare managerială remarcabilă, petrecută în anul 1973 - doi manageri de succes ai acelor vremuri, Aurel Cremene şi Emil Husar, au reuşit împreună finalizarea unui frumos proiect - să asfalteze curtea Casei Pionierilor din Reghin, aceasta devenind astfel o valoroasă pistă pentru Cercul de Karting al instituţiei şcolare reghinene. Au trecut de atunci 47 de ani, covorul asfaltic iniţial a îmbătrânit şi s-a fisurat grav, dar niciun alt manager şcolar, după directorul, Emil Husar, nu a mai reuşit necesara reasfaltare a acestei piste de karting. Aurel Cremene, tatăl meu, era pe atunci şef de şantier la Drumurile Naţionale, dar a considerat că merită să se implice în rezolvarea acestei probleme a învăţământului reghinean. Tot după 47 de ani, în anul 2000, alţi doi manageri reghineni, Mircea Oltean şi Dorin Cremene, au reuşit printr-un efort comun, să oprească infiltrarea apelor pluviale în demisolul imobilului Clubului Copiilor din Reghin. După fiecare ploaie, în demisolul acestui imobil apa se ridica la înălţimea de 20-25 cm, în perioada 1953-2000. Datorită acestei iniţiative, după anul 2000, demisolul în cauză a devenit spaţiu de învăţământ, salvat de la nemiloasa igrasie anterioară.     Ne amintim şi astăzi cu nostalgie şi regret, de faptul că frumoase imobile comunitare reghinene, au devenit, şi din cauza indiferenţei decizionale, doar „foste imobile emblematice ale Reghinului”.  Este vorba despre: Biblioteca Municipală „Petru Maior”, Poliţia Municipală, Fabrica de Bere Reghin, ...  Exista riscul real ca şi imobilul Clubului Copiilor Reghin, să aibă aceeaşi soartă tristă, dar am demonstrat din nou că indiferenţa nu ne caracterizează. După un proces de revendicare de nouă ani, s-a obţinut o „Decizie definitivă şi irevocabilă” în favoarea intereselor comunitare reghinene. Am coordonat personal o echipă formată din specialişti, echipă de oameni competenţi şi buni luptători pentru drepturile la educaţie ale copiilor noştri. Rezultatele acestor eforturi nu s-au lăsat aşteptate – imobilul în cauză a intrat în proprietatea Statului Român, cu drept de administrare pentru Clubul Copiilor Reghin. Nu am neglijat însă nici buna educaţie extraşcolară, pe care am promovat-o prin Cercul de Matematică Aplicată, pe care l-am coordonat timp de 30 de ani, la Clubul Copiilor Reghin. În 30 de ani de activitate didactică, am însoţit copiii pe care i-am pregătit, dar şi pe cei mai buni informaticieni ai judeţului Mureş, în peste 25 de Tabere Naţionale de profil. Opoziţia şi indiferenţa la aceste demersuri didactice, nu a lipsit însă niciun moment. Procedurile şi hârtiile necesare pentru deplasarea la concursurile şcolare, au devenit tot mai complicate şi mai absurde. Rezultatele acestor demersuri nu s-au lăsat aşteptate: noi, cei implicaţi, am înţeles că participarea la concursurile de profil devine pe zi ce trece tot mai dificilă. Actul final al acestor demersuri, cărora noi nu le-am înţeles motivaţia, a fost desfiinţarea singurului cerc de Matematică Aplicată din educaţia extraşcolară a judeţului Mureş. Protestele a peste 100 de părinţi şi dascăli reghineni, revoltaţi de dispariţia acestui cerc de învăţarea programării, au fost zadarnice. Indiferenţa şi-a spus şi de această dată cuvântul. Pentru mine, au fost necesari mulţi ani de confruntare cu „Forţele Indiferenţei”, pentru a înţelege mai bine efectul demolator al valorilor,  pe care îl implică indiferenţa ca mod de viaţă. Poate că am avut şi de suferit din acest motiv, dar am refuzat în mod constant să includ în comportamentul meu, recomandări imorale de genul: „Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”, sau „Nu poţi fi stăpân bun, dacă înainte nu ai învăţat să fii slugă bună”. Am ajuns astfel să descopăr că „Indiferenţa poate deveni mai rea decât moartea, decât moartea demnităţii, a viselor şi proiectelor personale.”      Reghin, 07.06.2020     Dorin Cremene