Educaţia românească la „Ora Întrebărilor”

      Acestea sunt o serie de costatări ale unui dascăl ce a preferat să fie o viaţă întreagă un nonconformist şi un adept al consecvent al dialogului şi comunicării fără prejudecăţi. Mă întreb acum, „în ceasul pensionării”, cine mai are nevoie de expertiza şi opiniile celor care au luptat o viaţă întregă cu „găurile negre” ale sistemului de educaţie românesc?  Am fos un bun manager şcolar, timp de 15 ani, perioadă în care am avut şi semnale de recunoaştere a valorii mele manageriale – la un curs de formare a directorilor de şcoli, am fost ales de către un număr de 50 de directori din învăţământul gimnazial, drept lider al lor. După un proces de revendicare de nouă ani, prin efortul comun al unor decidenţi mureşeni de bună credinţă, am reuşit întăbularea imobilului Clubului Copiilor Reghin, din str. Mihai Eminescu nr. 10, în favoarea Statului Român. Elevii cărora le-am predat, timp de 30 de ani: matematică aplicată, programare, psihologie aplicată, istorie şi literatură comparată, tehnici moderne de dezvoltare personală, ..., au rămas încântaţi de o altfel de educaţie, bazată mai mult decât în şcoală: pe gândirea critică, pe dezvoltarea sistematică a creativităţii, pe munca în echipe de cercetare în care lider nu a fost neapărat profesorul coordonator, ... o serie de activităţi didactice animate mereu de empatie şi respect reciproc. Pentru că am fost mereu în contact direct cu o mare divesitate de manuale de matematică din învăţământul preuniversitar, am descoperit o serie nesfârşită de structurări haotice şi erori ale unor manuale tot mai slabe calitativ. În cei 45 de ani de activitate didactică, am acumulat o serie de competenţe de care, până în acest moment, se pare că nimeni dintre decidenţii actuali din educaţia mureşeană nu are nevoie. În cuvinte puţine, aş caracteriza această sumbră atmosferă astfel: indiferenţă, marginalizare a valorilor, obedienţă faţă de puterea politică a „zilei”, lipsă de interes pentru dezvoltarea personală şi meritocraţie. În relaţie de complementaritate cu toate acestea, s-au dezvoltat diverse forme maladive de „butaforie” şi ipocrizie educaţională, precum şi un absurd cult al „dosarelor personale”, aglomerate în exces de mulţimea de diplome şi hârtii fără valoare. Unii dintre noi percep semnale că această stare de lucruri se poate schimba începând din anul de graţie 2020. În acest sens, declar că am fost toată viaţa un nonconformist şi un optimist, convins că „viitorul depinde şi de mentalităţile şi tiparele comportamentale ale prezentului”. Visez la organizarea unui Congres Naţional al Nonconformiştilor din Educaţia Românească”, măcar în format virtual, unde preşedinte eu l-aş alege, fără niciun fel de ezitare, pe distinsul psiholog clujean, prof. dr. Mircea Miclea!   Reghin, 11.03.2020  Dorin Cremene